Home » Istorie » Revoluţia franceză. De la căderea Bastiliei la Napoleon Bonaparte

Revoluţia franceză. De la căderea Bastiliei la Napoleon Bonaparte

Revoluţia franceză. De la căderea Bastiliei la Napoleon Bonaparte
Publicat: 10.11.2016
Toată povestea pe care istoria a reţinut-o sub numele de „Revoluţia franceză” a durat zece ani, între 14 iulie 1789 şi 9 noiembrie 1799.

Prima mare realizare revoluţionară a avut loc la Paris, la 14 iulie 1789, când masele populare au dat buluc să elibereze deţinuţii din fortăreaţa Bastilia, simbol al vechiului regim. Deţinuţii erau doar şapte, Bastilia aproape că nu era apărată şi a căzut repede în mâinile revoluţionarilor. De la această întâmplare i se trage Franţei Ziua naţională (14 iulie).

După ce Bastilia a fost făcută bucăţele (la propriu) şi un antreprenor abil a vândut-o, en détail, ca suvenir, a fost adoptată o „Declaraţie a drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, un soi de fetus al „democraţiei”.

La 21 ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea, regele Franţei, a fost descăpăţânat, la Paris, în ceea ce astăzi se numeşte Place de la Concorde, acolo de unde turiştii iau startul, prin Jardin des Tuileries, către Luvru.

Cu acest prilej şi-a dovedit eficienţa şi ghilotina, invenţia doctorului Joseph Ignace Guillotin, dispozitiv manufacturat, după indicaţiile inventatorului, de un constructor german de piane.

În anii următori, maşinăria de tăiat capete a funcţionat de zor, descăpăţânându-l până şi pe Robespierre (la 28 iulie 1794), unul dintre simbolurile Revoluţiei franceze şi unul dintre cei mai harnici semnatari de sentinţe de condamnare la moarte prin ghilotinare.

Tot în 1793, în vestul Franţei, în regiunea Vendée, Armata revoluţionară franceză a comis ceea ce se pare că a fost primul genocid al epocii moderne. Fiindcă locuitorii din Vendée, iniţial fideli Revoluţiei, s-au opus apoi unora dintre măsurile impuse de noua putere, s-a decis exterminarea lor şi pustiirea întregii zone. Au fost ucişi între 150.000 şi 250.000 de oameni: bărbaţi, femei, bătrâni, copii, prin toate metodele imaginabile.

La 1789, data izbucnirii Revoluţiei franceze, Napoleon Bonaparte era sublocotenent, după ce absolvise cursurile Şcolii Militare din Paris. Propulsat în cariera militară de victoriile în campanile purtate, la 9 noiembrie 1799, Napoleon Bonaparte, beneficiind de o largă susţinere populară, şi-a impus dictatura personală, în calitate de prim-consul al noii forme de conducere a ţării: Consulatul. Cum se ştie, a urmat apoi o perioadă din istorie care poartă numele corsicanului.

Post Scriptum: După ce a cunoscut „gloria” în perioada Revoluţiei franceze, ghilotina şi-a continuat cariera (în Franţa) până hăt, în 1977, la 10 septembrie, când a fost folosită pentru ultima oară la retezarea capului lui Hamida Djandoubi, condamnat pentru crimă. Execuţia a avut loc la Marsilia.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”
Cel mai bătrân bărbat din lume, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit
Cel mai bătrân bărbat din lume, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu este prea „grozav”
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu este prea „grozav”
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?
Oamenii de știință de la NASA au găsit tunelurile unui „oraș secret” sub gheața din Groenlanda
Oamenii de știință de la NASA au găsit tunelurile unui „oraș secret” sub gheața din Groenlanda
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ
Cum depășim singurătatea în era mediului online?
Cum depășim singurătatea în era mediului online?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar accelerează procesul
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar accelerează procesul
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României